Fiecare dintre noi are dreptul moral de a-și alege modul în care vrea să trăiască.
Poți să ai un job de execuție, să aștepți salariul la sfârșitul lunii, să trăiești liniștit zeci de ani.
Poți să alegi să trăiești într-o casă și să ai câțiva copii care iți vor bucura serile și weekendurile.
Nimic rău în a trăi în acest fel, ba din contră sunt foarte multe motive pentru a alege un asemenea stil de viață.
Există însă și o altă categorie de oameni în care mă regăsesc și eu, anume, a acelora care aleg să joace jocul perseverenței.
Perseverență înseamnă să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci, să trăiești fiecare clipă și în același timp să-ți dorești mai mult.
Alege să primești cu bucurie provocările!
Alege să-ți aperi drepturile și să câștigi mai mult!
Vrei un salariu mai mare, vrei copii care să meargă la cele mai bune școli, vrei să vezi cât mai multe locuri de pe planetă? Vrei recunoaștere socială?
În acest al doilea caz unul dintre ingredientele succesului este perseverență si ambiție.
Perseverența apare atunci când majoritatea oamenilor se opresc dar tu continui.
Continui să lupți, continui să depui un efort, continui să fii optimist, continui tot ce poate fi continuat. Zâmbești, inspiri adanc te bucuri și mergi mai departe. Pe măsură ce vei merge mai departe, vei avea mai multe motive de a te bucura și de a te simți împlinit.
Trebuie să recunoaștem, că acest joc al perseverenței este unul unde nu ai garanția rezultatului, ai însă o probabilitate mai mare de a reuși decât oamenii obișnuiți.
Încurajează-te permanent și lasă-i pe ceilalți să te încurajeze. Îndepărtează-i de lângă tine pe cei care nu-ți acordă credit și care parcă au trecut în fișa postului să te descurajeze permanent. Surprinzător, de foarte multe ori cei care te descurajează sunt prietenii.
Trei iepurași se plimbau prin pădure. La un moment dat unul dintre ei cade într-o groapă destul de adâncă. Cei doi iepurași de pe margine au inceput să strige:
– Vai, acolo o să rămâi, nu o să reușești niciodată!
Iepurașul căzut în groapă începu să se căznească să iasă. Începu să se zbată și să se agațe de margini în dorința disperată de a ieși din groapă. Cei doi iepurași rămași la suprafață, niciodată nu mai vazuseră un asemenea necaz și erau siguri că iepurașul căzut nu o să reușească niciodată, astfel că au început să-i spună iepurașului:
– Nu o să reușești niciodată!
Pe măsură ce iepurașul încerca mai mult, ei repetau același lucru, ei se agitau și mai tare și îi spuneau că nu o sa reușească niciodată!
După zeci de minute în șir de strigături și încercări, iepurașul reuși să iasă.
O așa grozăvie iepurașii nu mai văzuseră până atunci și-l întrebară:
– Vai iepurașule, dar cum ai reușit?
– Am reușit!
– Ai reușit, dar cum?
– Am reușit!
– Măi iepurașule tu nu ințelegi ce spunem?
– Am reușit și vă mulțumesc pentru încurajări, fără voi nu aș fi reușit niciodată!
Iepurașul nostru cel căzut în groapă era surd. El nu auzise cuvintele nici o clipă și a interepretat strigătele și agitația de pe marginea gropii drept încurajări. Iepurașul nostru nu ar fi reușit niciodată dacă ar fi auzit descurajările de pe margine
Morala:
Trebuie să fi surd atunci când ceilalți te descurajează și să interepretezi orice gest ca pe o incurajare și să continui să perseverezi în a-ți atinge obiectivele.
Aceasta se numește ambiție.
Fiecare dintre noi simte că merită mai mult. Trebuie să elimini orice sabotor din viața ta și din gândurile tale. Perseverența îți va da energia, energia îți va da optimismul, optimismul îți va da bucuria, iar bucuria îți va arata drumul.
După ce vei ști drumul poți să fii perseverent, intri în acest cerc virtuos, care este aproape un pepetuum mobile. Poți alege să fii iepurașul de pe margine sau poți să alegi rolul celui care dorește mai mult. Poți să vrei mai mult de la viața personală, de la viața profesională, poți să-ți faci o viață mai colorată, mai plăcută și cu satisfacții infinite. Poți să simți că ai puterea de a face acest lucru și alege să faci un prim pas. Când ceva nu funcționează, ambitie perseverența nu înseamnă să continui, ci să incerci altceva.
Dacă tu crezi că poți, ai dreptate, dacă tu crezi că nu poți din noi ai dreptate!
ALEGEREA îți aparține.
Tu ce alegi atunci când ai provocari?
Mergi mai departe sau renunți ușor?
Aș fi bucuroasă să-mi dai un replay cu provocarea ta…..perseverența sau ambiția ?
Mereu alături de tine,
Mariana
0761142178