Ai auzit vreodată despre procesul de renaștere al vulturului din munții Anzi?
E fascinant cum și la noi – oamenii se aplică exact același proces, doar că într-o altă formă.
Pe cele mai înalte culmi ale munţilor Anzi, în condiţii deosebit de vitrege, îşi are casa una dintre cele mai rare specii de vulturi. Aceste exemplare depăşesc ca longevitate toate celelalte zburătoare. Secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emisă la baza fulgilor.
Astfel corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa. Deşi condiţiile sale de viaţă sunt dintre cele mai dure, vulturul din Anzi poate atinge vârsta de 70 de ani.
Dar, ca să ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea.
Începând de la vârsta de 40 de ani, ghearele sale lungi devin flexibile şi nu mai sunt capabile să care pradă în zbor. Ciocul, devenit prea lung şi ascuţit, i se înconvoaie şi îl ajută din ce în ce mai puţin la sfâşiatul prăzii. Aripile grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor îi înfrânează zborul şi îi obosesc muşchii pieptului.
Dar lucrul cel mai grav este acela că după 40 de ani, corpul său nu mai produce enzima protectoare.
Atunci vulturul are doar două opţiuni: să moară… sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. În acel moment vulturul trebuie să găsească o crăpătură pe un pisc înalt, unde să îşi încropească un adăpost.
Acolo el îşi loveşte continuu ciocul înconvoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După ce îşi rupe ciocul el aşteaptă să îi crească cel nou. Apoi îşi smulge ghearele.
Încet-încet, vulturul de Anzi se îmbracă din nou cu pene tinere, alimentate din belşug cu preţioasa enzimă protectoare, pe care corpul său o secretă din nou în urma acestui proces de renaştere.
Uneori, exact așa se simte și în cazul oamenilor procesul de transformare, de renaștere a unui nou Sine.
Ca să poți trece De la Durere la Putere, e nevoie să te transformi și să renunți la povestea pe care ți-ai spus-o despre tine, despre trecut, să renunți la atașamente, la control, la ce era cunoscut.
Asemeni vulturului din Anzi, când nu mai poți îndura dezechilibrele create în viața ta, ai două opțiuni: să cazi fizic, emoțional sau chiar să mori, ori să îți asumi un proces de transformare și renaștere.
Sunt aici pentru tine să te susțin…..
Probabil si profesia de economist m-a făcut să fiu atentă la sursele de venit din viața mea și astfel am aplicat în viața mea principiul să NU las toate ouăle într-un coș……așa am avut serviciu, contabilități private și manager în afacere de network marketing…..ceea ce mi-a asigurat un confort financiar.
În afacerea de network marketing am lucrat trei ani cu o echipă minunată și astfel mi-am implementat în afacerea mea un sistem de lucru din punct de vedere al marketingului….inclusiv aceste emailuri pe care tu le primești de la mine în acest moment…
Această echipă se perfecționează în America în ceea ce fac pe linie de marketing și de acolo au venit către mine cu o propunere de diversificare a veniturilor mele.
Mi-a atras atenția datorită faptului că a venit de la niște persoane extrem de credibile, corecte, care mai întâi au testat și verificat algoritmul, după care și-au asociat imaginea și brandul cu această oportunitate.
Este un algoritm genial, care generează un venit pasiv fără a vinde/ a cumpăra/ a recruta….deci nu există condiționarea de target lunar…
Oare ești într-un moment al vieții tale în care ai nevoie de un venit suplimentar?
Dacă DA….îți pot trimite un video de 15 minute care v-a explica acest concept care generează un venit pasiv fără a vinde/ a cumpăra/ a recruta. Scrie-mi pe whatsapp la nr.0761142178 un mesaj că ești deschisă de a vizualiza-fără nici o obligație-acest video și am să-l trimit la momentul potrivit pentru tine.
15 minute doar atât, îndrăznește să îți oferi ție, ca să înțelegi cum se schimbă o parte din aceasta lume…un videoclip scurt, de 15 minute te poate ajuta să înțelegi despre ce este vorba!
Duminecă binecuvântata!
Mariana