Buget personal mit…provocare….soluţie…

Ceea ce urmează să împărtășesc cu tine îți poate schimba situaţia din portofelul tău, dacă vei alege să și APLICI.

Vei învăța multe lucruri, voi fi la subiect de aceea îți recomand multă atenție.

Ar fi păcat să treci pe lângă o propoziție, care ți-ar putea schimba viitorul financiar și să nu observi substratul.

Înainte de a intra în subiect, aș vrea să îți povestesc câteva lucruri despre mine, care cred că te-ar putea ajuta și pe tine.

În cei 16 ani în care am fost director financiar întocmirea bugetului pentru unitatea în care lucram era o adevarată încântare și provocare maximă.

Adoram să fac asta pentru că, acolo era creativitatea mea- din puținii bani pe care îi primeam de la casa de sănătate să pot să gestionez funcționarea spitalului unde lucram.

Nu a fost deloc ușor însă atunci când cauți soluții ele apar, chiar dacă frământarea era mare.

Așa că și acasă am transmis şi implementat ideea: doar cu buget discutăm cheltuielile fiecărui membru al familiei.

Nu este prea comod pentru soțul și copiii mei însă acest principiu a făcut să economisesc bani când veniturile au scăzut la jumătate.

Pentru mine bugetul personal este instrumentul cel mai important când vine vorba de viaţa noastră financiară.

A trăi fără un buget personal este ca şi cum ai merge printr-un oraş foarte mare (de ex. Bucureşti) fără să fi din Bucureşti şi să ajungi în diverse locuri fără hartă sau fără GPS.

Bugetul de uz personal este format dintr-un:

-buget previzionat în care eşti nevoit să-ţi anticipezi fiecare cheltuială şi fiecare venit, pe care îl vei realiza într-o perioadă determinată,

-buget realizat în care trebuie să notezi toate cheltuielile şi veniturile pe care le-ai realizat.

Bugetul este folositor atât persoanelor care se află într-un impas financiar şi vor să treacă cu bine peste această perioadă, cât şi persoanelor care vor să-şi planifice drumul spre îmbogăţire.

Iată 10 Motive pentru care vei fi bucuros să Folosești un Buget Personal

1.Te ajută să conştientizezi unde îţi cheltuieşti banii!

Este locul unde îţi planifici şi îţi notezi toate cheltuielile pe care le faci.

Te ajută să observi pe ce se duc banii tăi şi unde ai putea să ajustezi.

Este una dintre cele mai importante opţiuni ale bugetului deoarece de aici urmează planificarea financiară.

Pentru asta există o serie de întrebări la care trebuie să răspunzi cât se poate de sincer:

Care este starea ta financiară acum?

Cât venit acumulezi în fiecare lună?

Câţi bani rămân la sfârşitul lunii?

De ce este aşa situaţia?

Unde aş vrea să fiu pe viitor din punct de vedere financiar?

Câţi bani aş vrea să câştig în viitor?

Ce aş vrea să-mi cumpăr pe viitor? Ce aş vrea să fac cu banii pe viitor?

Cum am de gând să îndeplinesc lucrurile pe care mi le doresc?

Sunt nişte întrebări care te ajută să înţelegi locul unde te afli acum, din punct de vedere financiar, locul unde vrei să ajungi şi să-ţi creezi câţiva paşi pentru a ajunge acolo.

Fă-ţi planul de cheltuieli pentru întreaga lună imediat după salariu. Acesta este momentul cel mai bun şi pentru a pune bani deoparte pentru economiile tale. Încearcă să uiţi de ei şi să-ţi faci un plan de cheltuieli flexibil, dar să laşi şi o sumă de bani tampon între cheltuielile lunare şi economii.

2.Te ajută să-ţi planifici cheltuielile!

De câte ori nu te-ai trezit că mergi la cumpărături cu gândul de a cumpăra ceva şi să ajungi acasă cu mult mai mult decât ţi-ai fi dorit?

Bugetul are şi rolul de necesar.

Aici sunt trecute toate lucrurile pe care trebuie să le cumperi NU pe care ţi-ai dori să le cumperi.

Te ajută să faci distincţia între CEEA CE ESTE NECESAR şi CEEA CE AI VREA să cumperi.

Întotdeauna să alegi CEEA CE ESTE NECESAR să cumperi.

Magazinele sunt create pentru a te face să cheltuieşti cât mai mult. Pregăteşte-ţi lista cu cele necesare de acasă şi nu te lăsa purtată de val. Dacă mergi la cumpărături de haine, gândeşte-te de acasă ce vei cumpăra şi încearcă să eviţi magazinele unde ştii că găseşti alte haine sau haine prea scumpe.

Promoţiile pot fi o unealtă bună de economisire, dar sunt şi o capcană atunci când cumperi mai mult decât îţi trebuie şi îţi dezechilibrezi bugetul. Când dai de o ofertă ce nu poate fi ratată, împarte-o cu o prietenă sau cu o rudă.

3.Te ajută să scapi de datorii!

Da, te ajută să scapi de datorii. O dată ce ştii care îţi sunt veniturile şi pe ce cheltuieşti cel mai mult, te ajută să îţi restrângi cheltuielile şi cu banii economisiţi să îţi plăteşti datoriile într-un timp mai scurt.

Câteva sugestii pentru reducerea cheltuielilor:

Renunţă la vicii

Dacă fumezi un pachet de ţigări pe zi şi te laşi de fumat, economia va fi chiar mai mare de 600 de lei pe lună, iar efectele asupra sănătăţii tale: nepreţuite!

Micsorează şi consumul de băuturi alcoolice, dar alege ceva puţin mai scump şi mai bun pentru momentele de relaxare.

Pregăteşte-ţi de acasă prânzul

Vrei să economiseşti sau vrei să mănânci prânzul în fiecare zi în oraş cu colegii de serviciu? Pregăteşte-ţi de acasă prânzul şi vei reuşi să economiseşti sume importante de bani dacă nu mai cheltuieşti zi de zi la un restaurant sau la o firmă de catering.

20 lei meniul zilei înmulţit cu 20 zile lucrătoare= 400 lei cu care de la piaţă îţi poţi pregăti pacheţelul pentru tine şi încă un membru al familiei.

Renunţă la sucuri şi energizanteTentaţia de a bea un suc acidulat sau un energizant este foarte puternică după-amiaza. Renunţă la doza de zahăr şi acid în favoarea unui ceai de plante sau ceai verde pe care îl poţi face uşor la birou şi care aduce în corpul tău sănătate şi revigorare.

 Schimbă-ţi banca dacă e cazul

Dacă derulezi multe operaţiuni financiare în mod frecvent, asigură-te că beneficiezi de cele mai bune tarife. Adună şi analizează toate comisioanele băncii şi informează-te şi despre tarifele altor bănci.

Schimbarea băncii îţi poate aduce economii semnificative pe termen lung.

Verifica daca metoda de plată folosită este cea mai convenabilă pentru tine.


De cele mai multe ori plata prin transfer bancar din contul tău către furnizori este cea mai comodă dar NU şi cea mai ieftină (plata la ghişeu nu costă nimic-dacă ai timp). Unele companii pot percepe comision pentru plata cu cardul de credit sau de debit (de exemplu, în unele cazuri, la plata biletelor de avion). Verifică mereu dacă modalitatea de plată pe care o foloseşti este cea mai convenabilă.

Nu încheia asigurări de care nu ai nevoie.


Verifică înainte de a încheia o noua poliță de asigurare dacă aceea pe care o ai în prezent nu acoperă deja toate riscurile.

Renunţă la taxi când ai o alternativă.În orele de aglomeraţie maximă în trafic, taxiul merge la fel de încet ca autobuzul. Dacă ai întotdeauna la tine o carte sau muzică bună pe telefon sau iPod, poţi renunţa la taxi în favoarea transportului în comun.

Apelează la ajutorul apropiaţilor.

Nu este soluţia cea mai demnă, dar un partener grijuliu sau un părinte cumpătat te poate ajuta să ai o disciplină financiară mai bună. Dacă ai încercat toate variantele şi tot nu reuşeşti să economiseşti suma dorită, roagă-i pe cei dragi să-ţi păstreze banii puşi deoparte lunar. Tentaţia de a-i cheltui impulsiv scade şi vei reuşi mai uşor să economiseşti o suma stabilita de tine pe lună.

Economisește bani consumând mai puțina energie electrică, apă..


Analizează cum îți poți reduce cheltuielile pentru energia electrică, apă consumată acasă. Verifică dacă ești eligibil pentru programul național de termoizolare şi cum cum curge apa ….

Închiriază şi nu cumpăra.

Multe persoane vor să cumpere orice bun chiar dacă îl folosesc doar o dată şi atât.

Încercă să nu fi acea persoană şi să te gândești de două ori dacă merită sau NU să cumperi un produs. Există o serie de produse care pot fi închiriate foarte uşor la un preţ neimportant: cărţi, cd-uri cu filme, îmbrăcăminte, pe care le folosim doar o dată şi multe altele.

Făceţi-vă propria voastră listă de bunuri care merită cumpărate şi care NU merită cumpărate. Te va ajuta foarte mult în a-ți da seama ce este necesar şi ce nu.

În Suedia unde locuiește fiica mea există grupuri formate pe facebook, în acest sens de a transmite de la o persoană la alta lucruri folosite puțin timp și astfel la ocazii unice să nu investești sume de bani-petreceri de copii şi adulţi diverse unde sunt necesare costume pe teme diferite, rochii de ocazie, accesorii….

 Fi atent la creditele pentru nevoi personale pentru ca sunt foarte periculoase.

Ar putea să nu pară grav, dar de fiecare dată când folosim cardul de credit, luăm de fapt un împrumut. Şi să recunoaștem, ultimul lucru pe care și-l doresc băncile este să aibă clienți care își plătesc în fiecare lună datoriile în întregime. 

În realitate, ele preferă ca toate cumpărăturile noastre să se adune laolaltă şi să li se aplice o dobândă de 20-25%.

Știi tu, aceia care au conceput formula magică: comoditate + folosire frecventă + valoare mică a plății lunare = datorii pe termen lung cu dobânzi mari.    

Urmărește-ți cheltuielile !


Iată câteva idei care te pot ajuta să menții controlul:

Fă-ți un calendar al plăților anuale și lunare, precum plata impozitului sau plata asigurării pentru autoturism. Vei fi mai bine pregătit pentru plata acestora dacă le programezi din timp. Totodată, eviți plata penalităților.

Caută variantele cu comisioane minime când îți plătești utilitățile sau ratele la credite.

Verifică-ți extrasele de cont de la bancă pentru a-ți confirma plățile efectuate. Trebuie să știi mereu câți bani ai în cont, iar dacă ți se pare ceva suspect anunță imediat banca.

4. Te ajută să nu îţi faci datorii şi să cheltuieşti doar cât produci!

O dată cu planficarea bugetului, acesta îţi garantează că vei cheltui doar ceea ce produci. Toate veniturile tale trebuie să fie mai mari decât cheltuielile, astfel nu poți face nici un buget.

Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este profitul.

Cu profitul poţi să îţi plăteşti datoriile, să începi aranjamentele pentru a cumpăra o casă, o maşină sau să-ţi planifici o vacanţă.

5.Te ajută să-ţi planifici achiziţia unei locuinţe!

Bugetul personal este oglinda ta financiară. El îţi arată cât de mult câştigi şi cât de mult cheltuieşti.

El îţi arată cât profit ai pe lună. Profitul acesta poate fi investit într-o locuinţă.

Pentru un cuplu nou, care vor să-şi achiziţioneze o casă, este foarte importantă utilizarea unui buget de uz intern.

Casa pe care ţi-o permiţi este casa care nu costă mai mult de 2,5 ori decât veniturile tale totale pe un an, spun analiștii financiari.

Casa pe care ţi-o Permiţi = 2,5 * Venitul tău Anual

Dacă este mai mult apar probleme în ceea ce priveşte plata acesteia.

Poţi începe cu o casă mai mică şi după în timp să treci la una mai mare. Treci la o casă mai mare după ce ajungi proprietar la prima casă.

Bugetul te ajută să ai sub control cheltuielile, ratele la casă şi veniturile fără a avea probleme financiare.

6. Te ajută să fii mai structurat şi mai realist!

Bugetul te ajută să fii mai structurat. El este conceput cât se poate de structurat şi de amănuţit, care să te ajute să-ţi anticipezi fiecare cheltuială pe diferite categorii de cheltuieli.

O dată cu realizarea bugetului lunar, la început vei avea multe motive de frustrare. În primele luni nu vei putea să-ţi planifici bugetul datorită faptului că nu eşti realist.

Eşti subiectiv când vine vorba de planificarea financiară şi tot crezi că vei cheltui mai puţin şi vei câştiga mai mult.

Nu e adevărat! Vei cheltui şi vei câştiga tot la fel de mult. Bugetul îţi va arăta asta şi te va ajuta să fii mai realist cu bugetul tău în fiecare lună.

Vei ajunge să fii mai realist şi mai structurat, nu numai cu banii tăi, ci şi în activitatea ta zilnică……doar începe şi pas cu pas vei ajunge să implementezi în viaţa ta un sistem de control care odată acceptat de mintea ta cu siguranţa va funcţiona.

7. Te ajută să economiseşti mai mult!

Da, este instrumentul care te ajută să economiseşti bani din diverse locuri, pentru a cumpăra un bun sau pentru a merge într-o vacanţă.

Bugetul îţi oferă o imagine fidelă şi reală a situaţiei tale financiare din care poţi trage anumite concluzii cu privire la locurile de unde ai putea face reduceri de costuri.

Cu reducerile de bani pe care le realizezi îţi poţi planifica diverse cheltuieli sau să-ţi reduci datoriile.

8. Te ajută să-ţi realizezi mai multe surse de venit!

Bugetul este şi un instrument pentru bogaţi, nu numai pentru cei care au probleme financiare.

Cu ajutorul unui buget îţi poţi planifica şi anumite afaceri pe care ai vrea să le realizezi, să investeşti în diferite fonduri mutuale sau să investeşti pe bursă.

Pentru a ajunge aici, trebuie să scapi de toate obiceiurile tale care te fac să cheltuieşti mai multe decât produci.

9. Te ajută să cunoşti care îţi sunt sursele de venit şi cum poţi să le creşti!

Te ajută să-ţi planifici veniturile- dupa mine partea cea mai importantă. Veniturile de cele mai multe ori sunt constante, pe care cu greu le poţi ajusta.

Abilităţile de cum să-ţi administrezi banii personali sunt unele din cele mai importante din viaţa noastră pe care, din păcate, nu foarte mulţi le au.

Şi, mai cu părere de rău, este şi faptul că nici la şcoală nimeni nu te învăţă cum să-ţi administrezi banii, cum să câştigi bani sau să-ţi cheltuieşti banii pe care îi ai.

Veniturile tale sunt suficiente pentru cheltuielile pe care le ai şi pentru obiectivele financiare pe care ţi le setezi?

Poți gândi că nu sunt și mai ai nevoie. Astfel te vei gândi și la un job suplimentar.

În funcție de ce sumă dorești să suplimentezi partea de venituri putem face, împreună, un plan de câștig pornind de la cât timp poți să aloci la un job parte-time.

Pot să te ajut dacă îți dorești TU acest lucru.Vreau să am și eu o contribuție în abundenţa ta financiară.

10. Te ajută să fii mai motivat.

 Îţi oferă motivaţia care te ajută să îţi doreşti mai mult de la viaţa ta financiară.Cum?

Te ajută să scapi de datorii, să ai propria ta casă, să mergi în anumite vacanţe şi să-ţi cumperi diferite lucruri pe care ţi le doreşti.

În timp ce planificarea unui buget personal poate dura câteva ore în fiecare lună, faptul că înveţi să foloseşti un buget personal îţi poate aduce înapoi bani pe care nu ţi-ai fi imaginat.

Cheltuim bani pe lucruri de care nu avem nevoie şi ne îndatorăm pentru lucruri de care avem nevoie. 

De ce facem asta?

Din cauză că nu ştim ce se întâmplă cu banii noştri personali!

Te amăgești dacă crezi că poți ține un buget în minte și că știi cât poți cheltui. La sfârșitul fiecarei luni vei fi supărat/ă că nu te-ai încadrat în venitul câştigat.

Dacă cauţi pe google găseşti tabele ajutătoare în care poţi trece venituri/cheltuieli sau în agenda ta….sunt multe modalităţi, doar să iei decizia că bugetul personal nu este un mit…

Aş fi încântată să-mi scrii dacă îţi sunt de folos aceste informaţii şi dacă vor aduce în viaţa ta schimbări financiare.

Să-ţi fie de folos informaţiile!

Cu mare drag, Mariana Stănescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.