Este ușor să cădem pradă negativității, îngrijorării, disperării din pricina informațiilor pe care le primim și a situațiilor concrete confuze de viață pe care mulți dintre noi le trăiesc.
Televizorul, ziarele și în general sursele de informație ne asaltează cu informații încărcate negativ și și când ne aflăm în mijlocul lor este destul de greu să conștientizezi că ești prins și că nu reușești să găsești ieșirea.
Dacă la asta adăugăm situația precară financiară la care multe familii din țară au ajuns, joburile instabile sau știrile despre criza economică ce va veni însoțită de un nou val al virusului ciudat, iată tabloul aproape complet al exteriorului nostru, care ne omoară orice urmă de încercare să rămâi pozitiv și chiar recunoscător pentru viața ta.
Somnul ne este afectat, ne gândim prea des la ce e mai rău, ne temem de viitor, încercăm să ne punem la adăpost așa cum putem și iată cum ne îndepărtăm de singura șansă de a ne menține starea pozitivă: contactul cu noi înșine.
Dacă ne aflam în haos, tot ce ne domină este FRICA.

Frica de orice.
De sărăcie, de boli, de insucces, de perspectivă, de a nu fi un părinte ratat, de a nu reuși să faci câte ți-ai propus în această viață, frica de moarte, frica de accidente, frica de cutremure. Societatea pare a fi condusă pe bază de frică generalizată adusă la rang de lege națională. Cât de dificil pare să reușești să îți mai asculți vocea interioară, intuiția care îți șoptește care e drumul către bine!
Cheia pentru a-ți crește nivelul de pozitivitate și optimism este următorul cuvânt: RECUNOSȚINȚA.

A fi recunoscător pentru ceea ce viața îți oferă, pentru ce experimentezi, pentru ce traiești bun în ciuda a tot ce nu ai, nu reușești, nu trăiești așa cum ai vrea, iată una din provocările cele mai mari ale unui om.
Recunoștința este o trăsătură valoroasă în special în vremuri grele în care pare că suntem provocați permanent să vedem cât și câte putem duce, parcă am fi, mulți dintre noi, în fața unor noi teste și examene ale vieții.
Fiecare dintre noi am trecut printr-o situație în care cineva ne-a făcut un bine și am uitat să îi mulțumim. Astfel nu am arătat un minim de recunoștință. Sau am făcut noi un bine cuiva și acesta nici nu a băgat de seamă. Recunoștință, spus într-o formă mai simplă înseamnă să recunoaștem binele care ni se face. Cea mai mare recunoștință pe care trebuie să o arătăm este față de Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat viață, o familie, sănătate, mâncare, un pat să unde să dormim și multe alte lucruri. Recunoștința cea mai mare să fie însă pentru darul lui Dumnezeu care este Isus Hristos, Fiul Său. Putem arăta recunoștință mulțumind pentru lucrurile primite și arătând apreciere față de acestea. Părințiilor trebuie să le mulțumim pentru că ne-au crescut și să arătăm apreciere față de ajutorul lor vizitându-i atunci când îmbătrânesc. Prieteniilor să le mulțumim pentru prietenia și ajutorul pe care ni le oferă.
Din punct de vedere medical, s-a constatat pe eșantioane reprezentative însănătoșiri miraculoase și îmbunătățiri considerabile ale stării pacienților ce sufereau de diverse afecțiuni și care au practicat sistematic și organizat arta de a fi recunoscători.
Ce să faci, mai concret, te poți întreba…..
Dacă ai la îndemană drept ingrediente…….. multă voință și dorința sinceră ca măcar să încerci, vei obține un nou „TU”, mai fericit și cu siguranță mai puternic în fața vieții și mai sănătos.
Rezultatele sunt în dese cazuri miraculoase.
Iată o mână de ajutor care îți poate fi alături în clipele când cauți drumul către liniște, bine, armonie, pace sufletească, lumină:
- Descoperă pentru ce ești recunoscător.
Începe un jurnal al recunoștinței. Eu scriu în fiecare dimineață 5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare…iar dacă simt mai adaug și nr.6……Chiar dacă cele mai bune elemente pe care le poți scrie la început în jurnal sunt faptul că nu mai e înfundată chiuveta sau că mașina a ieșit din service mai devreme cu o zi decât era stabilit, iar acestea ți se par prea nesemnificative ca să te obosești să le scrii față de adevăratele tale probleme serioase cu care te confrunți, încearcă.
Dacă te disciplinezi zilnic să scrii cele mai mici și aparent neimportante motive pentru care poți fi recunoscatoare lui Dumnezeu, încet încet începe să ți se calmeze furtuna negativității.
Sigur ai cu adevărat lucruri pentru care să fii recunoscător, indiferent de ce situații ai în viață și de cum te simți. Cel mai important motiv ar fi: Ai primit viață!Trăiești. Nu este o întâmplare. Dumnezeu a hotărât ca tocmai tu să trăiești pe pământ o clipă scurtă și El ți-a dat posibilitatea de a trăi o viață bună și bogată. El te iubește atât de mult încât ți-a dat viață, un loc frumos unde să locuiești (pământul) și legile lui desăvârșite după care să trăiești. Asta este ceva pentru care să mulțumești.Mintea ți se antrenează să găsească ce să scrie zilnic în jurnal…..Când cauți să identifici permanent motivele tale de a fi pozitivă, devii mai veselă chiar dacă provocările pe care le ai de parcurs sunt tot acolo.
- Vorbește cuiva apropiat.
Spune-i un motiv pentru care ești recunoscător. Când vorbim cu voce tare, cuvintele rostite de noi au o forță uluitoare de a ne construi realitatea și de a ne schimba starea de spirit.
Alege să vorbești despre ceva minor pentru care ești bucuros și vei vedea cum starea ta se va schimba în bine.
Practica asta în fiecare zi.
- Nu îți mai pierde timpul îngrijorându-te.
Studiile arată că femeile se îngrijorează mult mai mult decât bărbații, respectiv le este teamă de scenarii legate de viitor despre care nu știu dacă se vor întâmpla sau nu, dar sigur își distrug starea de spirit a prezentului și uneori chiar și sănătate.
Anxietatea generează tulburări în sistemul cardiac, digestiv și neuro-vegetativ.
Dacă continui să te îngrijorezi pe ideea drobului de sare, sigur pierzi contactul cu intuiția și vocea ta interioară și vei trăi în haos mental și emoțional.
- Rămâi rece în fața fricii.
Când altă informație exterioară negativă vine în contact cu tine, fie că tu ai căutat-o și aprofundat-o fie că ți se spune pur si simplu, încearcă să o primești fără frica ce o însoțește, redirecționându-ți atenția către motivele de recunosțință pe care tocmai le-ai conștientizat și descoperit zi de zi. Nu permite ca exteriorul să preia controlul stării tale. Refuză să te lași prins în capcana motivelor de supărare, care nu toate au legatură directă cu tine.
O carte minunată care îți poate fi de mare ajutor….Acționează chiar dacă îți este frică…..
- Dacă alegi să fii recunoscător, e doar o opțiune.
Realizează că e o opțiune personală să rămâi pozitiv în mijlocul haosului, dar dacă alegi să fii așa, așa vei reuși să trăiești.
Dacă îți elimini voit, cu efort, elementele negative din jur, luptând ca ele să nu te afecteze mai mult decât este firesc, vei reuși să te menții într-o stare psihică mai echilibrată, deci te vei odihni mai bine, iar asta îți va aduce zile mult mai productive în orice realizezi tu zi de zi.
Așadar, îți crești singură șansele să îți construiești un viitor bun, pas cu pas, zi după zi, nu visând la realizări mărețe viitoare, dar trăind clipă de clipă prezentul fără să te lași sufocată de mizeria negativului.
- Nu poți fi negativă decât dacă tu permiți asta.
Conștientizează că nimeni sau nici o circumstanță nu te poate face suparată, furioasă, înfricoșată, deprimată, panicată decât dacă tu permiți ca asta să se întâmple cu tine. Esti singura care are control asupra emoțiilor tale.
Întâmplările au valoarea și emoțiile pe care tu le acorzi.
Nu degeaba ceea ce pentru tine este un capăt de lume, pentru altcineva nu are nici o relevanță.
- Recunoștința e ca un magnet pentru binele tău viitor.
Vei vedea că pe masură ce practici arta recunoștinței, noi motive de bucurie vor veni spre tine. Ele existau acolo dintotdeauna, dar poate treceai peste ele prea repede, preocupat mai mult de cele rele, sau pur și simplu apar noi lucruri bune în viața ta pentru că starea ta nouă de spirit le permite să apară.
- Recunoștința este contagioasă.
Frumusețea de a fi recunoscătoare este că, pe măsură ce ești așa, și se schimbă atitudinea și față de cei din jur și devii o persoană care radiază în exterior mai multă lumină și stare de bine, iar acestea sunt contagioase.
Ajuți astfel mai multi oameni să iasa din negativism.
- Fă diferența dintre bunăstare și adevaratele valori în viața.
Dacă motivul supărării tale ține de bani, iată un sfat pentru tine: deși bunăstarea financiară este importantă pentru viața de zi cu zi, ea nu este singura sursă de acces la adevaratele valori ale vieții tale. Identifică ceea ce contează cu adevarat pentru tine, chiar dacă nu ai banii necesari sau doriți in prezent.
10. Fericirea și satisfacția sunt două lucruri diferite.
Putem să vrem mai mult decât avem și totusi să continuăm să fim fericiți cu ce avem, nu nemulțumite că nu avem încă ceea ce ne dorim mai mult. A-ți propune să ai mai mult nu este bine să fie o frâna în a te bucura de motivele de recunoștință pe care viața ti le oferă deja. Dacă se întâmplă invers, niciodată nu vei avea suficient și niciodată nu vei fi fericită.
11. Ajută-te pe tine ajutându-i pe alții.
Folosește orice ocazie ai la îndemană pentru a dărui, a-ți concentra mintea și inima către alți oameni care au cu adevarat nevoi mari sau pur și simplu către oameni cu care îți face plăcere să fii generos. Fii recunoscătoare pentru ceea ce traiești și simți datorită acestei experiențe.
Asta te va ajuta să îți calmezi propriile anxietăți legate de problemele tale si chiar o forma de terapie importanta pentru calmarea sistemului nervos si imbunatatirea funcționării inimii.
12. Rugăciunea sau meditația…cu ce rezonezi tu: Practicarea implică conștientizarea momentului prezent și implicit pătrunderea în toată ființa ta a cuvintelor de recunoștință.

Se pot spune multe despre recunoștință și aș fi încântată să-mi lași câteva comentarii despre ce atitudine ai tu despre recunoștință.
Cu mare drag și cu dorința de a fi alături de tine!
Mariana