A fost odată o femeie obosită. În fiecare dimineață cu greu se trezea dimineața cumva, se forța să muncească toată ziua și mergea la culcare epuizată. La un moment dat nu-și mai amintea când ultima dată s-a simțit odihnită, plină de forță și dorință de a trăi.
Și așa a continuat, până în momentul în care umbra Femeii obosite s-a separat de ea.
Era o zi caldă de vară când s-a întâmplat acea separare, femeia avea multe treburi și era nevoită să le facă toate în acea zi pe toate, pentru că știa bine zicala „nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi” sau „cel care nu lucrează nu mănâncă”.
Acea zi și acea întâmplare a adus-o pe femeie la apogeul oboselii ei.
Umbra a început să se îndepărteze de ea, lăsând-o pe stăpâna sa slăbită cufundată într-un scaun de birou.
Femeia își implora umbra:
– Te rog întoarce-te la mine! Dacă pleci, odată cu tine pleacă toată puterea mea …
Iar umbra îi răspunsese:
– Da, așa e. La urma urmei, eu sunt Sursa energiei tale. Dar nu te mai pot ajuta cu nimic. Ți-ai epuizat aproape toate puterile fără a-ți reface rezervele. Te-ai adus la epuizare completă. Acum reflectează cu mare atenție: de ce ți s-a întâmplat ție toate astea?
Femeia îi răspunse:
– Fără tine, îmi va fi greu să înțeleg. Te rog să mă ajuți!
Umbra se gândi o clipă și apoi acceptă:
– Bine. Dar numai cu condiția să treci de cele trei încercări care îți vor reînnoi sursele tale de energie. Ești de acord?
– Sigur!
– Atunci ascultă. Sarcina unu: simți-ți spatele, umerii. Simți o povară insuportabilă?
Femeia obosită dădu din cap, confirmând cele spuse. Cum să nu simtă asta? Ea ani întregi purta pe spatele ei acele greutăți invizibile.
– Atunci nu mai purta povara altor oameni pe spatele tău. Sunt lecțiile lor, sunt victoriile lor, sunt dezvoltarea lor. Și păstrează-ți partea ta. Și atunci poți începe să-ți trăiești viața.
O, cât de greu i-a fost acelei femei să recunoască că are o povară care nu îi era deloc destinată ei. Era dincolo de puterea ei, îi scurgea energia: grijile prietenilor, ale soțului, ale părinților. Ea și-a târât toate problemele, toate dificultățile și a încercat să le rezolve, dar nu a făcut decât să înrăutățească situația.
De îndată ce femeia obosită s-a eliberat de povara copleșitoare, telefonul ei a început să sune. Toată lumea care a pus cândva toată această povară asupra ei au început să o caute.
Femeia obosită se uită cu frică la Umbra ei:
– Ce ar trebui să fac? Acum vor începe din nou să-mi ceară să le iau povara!
Umbra a rămas neiertătoare.
– Dacă vrei să fii sănătoasă, dacă vrei ca toți acești oameni să trăiască o viață deplină fără a regreta nimic, atunci trece al doilea test: învață să spui Spune NU, atunci când este necesar.
Femeia a dat din cap, dar a simțit că cel de-al doilea test este poate chiar mai dificil decât primul. Cum să refuzi? Ce ar crede ei despre ea? Ce se întâmplă dacă încetează să vorbească cu ea? Dacă nu o iubesc? Dar nu este nimic de făcut.
Ea a răspuns la apelul prietenului ei. Conversația nu a avut succes: o prietenă a convins-o să facă toată munca pentru ea, iar Femeia obosită a continuat să se scuze.
Umbra s-a apropiat de ea și a încurajat-o liniștit:
– Pentru a învăța să spui Nu, mai întâi trebuie să renunți la toate scuzele pe care le-ai adus până acum. În caz contrar, oamenii vor simți nesiguranța ta și vor continua să te convingă până când renunți și să-ți asumi povara.
Femeia a dat din cap și a încheiat ferm conversația cu prietena ei, cu un Nu plin de compasiune, dar necesar. Dar că ar fi să reproducem acel Nu în limbajul inimii, ar suna în felul următor: îmi ești foarte dragă, de aceea îți doresc să-ți trăiești viața, crede-mă, atunci poți să te simți fericită: după ce ai experimentat tot ceea ce ți-a trimis soarta, vei învăța să apreciezi ceea ce ai și muncește pentru visul tău, obținând toate calitățile necesare pentru acel lucru.
Desigur, nu toată lumea a înțeles noua filosofie a femeii obosite. Cineva a încetat să o convingă, cineva s-a simțit jignit și cineva s-a împăcat cu acest fapt.
Umbra i-a spus:
– A sosit timpul să treci și prin a treia și ultima probă. Și atunci energia și dorința ta de a trăi se vor întoarce la tine. Învață să te relaxezi. Oferă-ți momente de liniște și odihnă. Iar pentru a face acest lucru trebuie să te întâlnești față în față cu cel care nu te lasă să faci asta – sentimentul tău de vinovăție.
Al treilea test a fost cel mai insidios. Sentimentele vinovăției și-au schimbat fără milă fețele și vocile. Imediat ce femeia obosită a încercat să se relaxeze, vinovăția s-a apropiat de ea și prin vocea mamei sale i-a spus:
– Cum? Iar nu faci nimic? Eu lucrez aici, lucrez și tu stai la umbră! Nu îți este rușine! Doar sunt atât de multe lucruri de făcut astăzi!
După care se auzi vocea tatălui:
– Dacă nu o vei face tu, nimeni nu o va face. Totul se va ruina. Ce? Obosită, zici? De ce ești obosită? Încă nu ai făcut nimic! Muncește, muncește mai mult, muncește!
Vocile erau pline de reproșuri, iar femeia și-a dat seama că nu se poate relaxa, nu poate, chiar dacă s-a întins pe canapea ore întregi, chiar dacă a plecat în vacanță la capătul pământului … Și atunci a apărut acel strigăt, strigătul rebeliunii sale:
– Am dreptul să mă odihnesc! De acum încolo, nu numai că voi lucra, ci și mă voi odihni pe deplin. La urma urmei, nu există doar zi, ci și noapte. Activitatea este înlocuită de relaxare și natură. Chiar și natura, Marea Femeie, se odihnește! Nu lenevesc, dar recuperez pentru a fi sănătoasă, fericită, plină de inspirație și creativitate. Și atunci voi face ceva nu pentru că „trebuie”, voi face totul cu dragoste, bucurie, dorință sinceră.
Acest monolog a fost suficient pentru a face ca sentimentul vinovăției să dispară. Femeia obosită și-a dat seama că întotdeauna a încercat să fie bună pentru cineva și, prin urmare, și-a interzis să-și trăiască propria viață, și-a interzis să se odihnească, să aibă propria părere. Și din aceasta, nu a devenit încă fericită, totul a devenit mai complicat. Până când a fost complet epuizată.
Acea zi a fost cea mai neobișnuită zi din viața ei, ziua în care a reapărut femeia odihnită. Ea a făcut fericită o baie de flori, s-a așezat pe canapea cu cartea ei preferată, a admirat frumusețea incredibilă a apusului, respirând aromele serii, ascultând vocile pline de speranțe și fericire, simțind bătăile vieții întoarcându-se în inima ei. Nu numai Energia s-a întors la ea, dar și Sănătatea, Frumusețea, Bucuria, Inspirația, chiar și Pacea s-a întors la ea ……………………………………………..
Îmi doresc ca lectura acestor rânduri să fie pentru tine un nou început în regăsirea puterii tale interioare….
Cu drag mereu alături de tine,
Mariana[/text_block]