Când ne referim la emoțiile negative puternice, putem consideră că avem un SABOTOR interior, căruia îi plac emoțiile distructive, în general.
Frica, tristețea, rușinea, mânia, dezgustul, vinovăția, invidia, gelozia etc. sunt prietenele lui cele mai bune.
În studiul despre utilitatea emoțiilor negative, W. Gerrod Parrott consideră că emoțiile sunt adaptative dacă se exprimă într-un mod care este productiv, ținând cont de situația curentă.
Dacă sunt foarte nervoasă că nu îmi găsesc portofelul, pot omite câteva soluții utile, pentru că am irosit timp și energie adresându-mi CUVINTE despre cât de dezordonată, uitucă și lipsită de simt practic sunt. Autosabotorul își dorește să ne blocăm, să deviem de la scopurile noastre, și folosește interpretările eronate ale situațiilor pentru a genera emoții negative disfuncționale.
Pe de altă parte, trăirile negative sunt adaptative, pentru că ne semnalează când ceva nu este în regulă și ne determină să luăm măsuri pentru restabilirea echilibrului. Activând sistemul nervos simpatic, ne crește ritmul cardiac, presiunea sangvină, transpirăm mai mult, respirăm mai rapid, deci suntem pregătiți fizic și mental pentru a face față cerințelor mediului.
Fiecare tip de emoție negativă predispune la o anume reacție comportamentală: frica și dezgustul determină îndepărtarea de o amenințare, disprețul și mania duc la atac sau opoziție, rușinea – la retragere socială, iar tristețea se asociază cu abandonarea scopurilor.
Cum transformăm emoțiile negative în unelte pozitive
Emoțiile negative sunt unelte foarte eficiente, pentru că redirecționează atenția și se asociază cu comportamente constructive. De exemplu, în cazul rușinii, suntem mai receptivi la parerea celorlalți, pentru ca vrem să ne restabilim statutul social pierdut: sau când ne este frică, suntem mai vigilenți la posibilele amenințări.
În plus, prin faptul că le exprimăm, ne cresc șansele să primim ajutorul de care avem nevoie: ascultare, compasiune, timp, ajutor financiar etc. De asemenea, pentru că noi înșine am trecut prin diferite momente emoționale dificile, putem să îi înțelegem mai bine pe alții, să dăm feedback empatic și să formăm și să întreținem relații de calitate.
Emoțiile negative se pot învăța de oriunde, dar influențele incipiente sunt marcante. De aceea, este importantă relația părinților și a educatorilor cu propriile emoții și cu cele ale copiilor. Părinții sunt primele modele de reglare emoțională și, de cele mai multe ori, strategiile prin care noi ne gestionăm afectiv sunt preluate de la ei.
Cum gestionăm furia
Dacă pornim de la teoria psihologului american Albert Ellis, ceea ce ne dorim în contextul în care ne calcă cineva pe bombeu în metrou e să fim iritați, nu furioși, între ele existând o diferența calitativă. Furia este precedată de o gândire disfuncțională („E insuportabil cât de lipsiți de bun simț sunt unii! Lasă că îl înghiontesc imediat!“), iar iritarea are un mod mai constructiv de a interpreta lucrurile („Ce neplăcut! Poate că ar trebui să îi cer sa fie mai atent.“). 
Furia creează multe turbulențe în interacțiunile cu ceilalți, și controlul ei deficitar e un motiv important pentru diverse acte violente, inclusiv infracțiuni grave. Iritarea, însă, are o intensitate care ne permite să solicităm stoparea stimulului și să blocăm agravarea stării emoționale.
Ea poate fi adaptativă și prin efectul ei motivațional, în sensul în care unii oameni schimbă circumstanțe nefavorabile tocmai pentru că se supără pe sine. Crescându-ne gradul de suportabilitate la situații pe care anterior le-am considerat intolerabile și judecând comportamentul deranjant, nu persoana, avem sanse sa fim mai puțin furioși.
Frica și nesiguranța
Aceeași diferențiere o putem face și între frică și anxietate. E o mare diversitate de tulburări anxioase (anxietate generalizată, atac de panică, anxietate socială, tulburare obsesiv-compulsivă etc.), care se hrănește tocmai din exagerarea pericolului. E firesc să ne fie frică în circumstanțe care ne amenință integritatea psihică și fizică, dar nu trebuie să lăsăm această emoție să se dezvolte și să se transforme în anxietate. 
Frica poate fi adaptativă pentru că ne stimulează să evităm situații negative, pentru că poate să ne focalizeze atenția și gândirea, ba chiar să ne încurajeze creativitatea, atunci când ne apropiem de un termen-limită. Anxietatea e generată de faptul că vedem orice fel de interacțiune cu stimulul periculos ca fiind îngrozitoare și avem convingerea că nu putem face față situației respective.
Ea ne invadează gândirea, duce la blocaje, evitări și retragere socială. Pentru o gestionare mai bună a acestei emoții, e util să interpretăm mai puțin dramatic obstacolele pe care le întâlnim și să ne dezvoltăm încrederea în sine.
Cum înfrângem gelozia
Gelozia este o emoție complexă, adesea confundată cu invidia
În principiu, ambele se bazează pe comparație (mecanism esențial pentru stimă de sine), rezultatul fiind un sentiment de inferioritate, în cazul invidiei, și unul de pierdere, pentru gelozie. Mai precis, gelozia apare atunci când ne temem că pierdem sau deja am pierdut o relație importanta, în favoarea unui rival.
Ea poate fi constructivă dacă ne sugerează să acordăm mai multă atenție unei persoane speciale din viața noastră și să nu considerăm că bunăstarea relațională vine de la sine. Dar poate fi și profund disfuncțională când ne sufocăm partenerul și îi invadăm fiecare aspect al activității zilnice, de frică să nu pierdem controlul. 
Gelozia poate apărea devreme, când remarcăm că trebuie să împărțim afecțiunea părinților cu un frate sau când observăm că atenția lor este absorbită de activități care nu ne includ, ceea ce poate crea premisele pentru formarea unui atașament nesigur.
În relația de cuplu, dacă se constată o încălcare a fidelității, se instaurează furia și un sentiment de nesiguranță, care, deși e recomandat de cărțile despre inteligența erotică drept un ingredient al atracției sexuale, în situația aceasta poate perturba continuarea relației.
Ne vom învinge gelozia disfuncțională atunci când învățăm să ii lăsăm partenerului libertatea de a exista independent de noi, și creștem calitatea timpului petrecut împreună, în condițiile încrederii ca celălalt nu ne va răni.
Cum să ne educam copiii să nu se lase dominați de emoții negative
În primul rând, explicându-le că emoțiile sunt normale, inclusiv cele negative. Apoi, făcându-i atenți la modul în care se raportează la lucrurile care-i înconjoară. Dacă, în loc să fie inspirați și motivați de succesul celorlalți, sunt demoralizați și îl interpretează ca pe un eșec personal, vor fi dominați de invidie.
Pe de altă parte, ignorarea experienței emoționale negative, devalorizarea ei, lipsa permisiunii de a simți și exprima emoții negative poate crea ulterior multe probleme. Copilul are dreptul să se teamă de monștrii de sub pat, de examene, de un coleg cu comportament agresiv, de profesoară de engleză care dă des nota patru. 
Ascultându-l, încurajându-l să se exprime, acceptându-l și iubindu-l necondiționat, îndreptându-i atenția spre resurse, calități, soluții, făcându-l atent la mesajele toxice proprii și ale celorlalți, care pot duce la emoții negative, arătându-i metode prin care poate influența emoțiile negative distructive, înainte sau după apariția lor, printr-o gândire cât mai rațională, învățându-l să aibă încredere în sine și în capacitatea sa de a rezolva eficient problemele cu care se confruntă… Da, acestea sunt strategii parentale de succes.
Cum răspundem
Atunci când cineva din jurul nostru este pradă emoțiilor negative, noi nu trebuie să cădem în aceeași capcană. Este bine să ne înfrânăm pornirile neconstructive, să fim corecți cu ceilalți și cu noi înșine, chiar dacă nu o să ne reușească întotdeauna.
Dar e bine să încercăm. Este de dorit să transmitem ce emoții trezește în noi o astfel de abordare, și să propunem alternative care deschid comunicarea, scenarii mai puțin neplăcute care vor demonstra că există moduri diferite de a reacționa la aceeași problemă.