Doar fiindcă a devenit mai ușor să te auto compătimești, să-ți plângi de milă și să-ți spui că viața e grea și fiecare zi e tristă?
Doar fiindcă e mai lesne să te agăți de suferință în loc să te detașezi de ea și să o lași undeva departe, în urma ta?
Mentalul nostru colectiv și-a pus oare atât de puternic amprenta asupra noastră încât în interiorul minților noastre NU mai este loc decât pentru credințe de tipul:
”Trebuie să-mi port crucea”
”Bătrânețe- haine grele”
”Rău cu rău, dar mai rău e fără rău”
”După râs vine plâns”
Și
”Ce o să zică lumea dacă…”?
Cine am putea fi noi dacă am privi fiecare nouă zi ca pe o ȘANSĂ de a ne bucura, de a învăța lucruri noi, de a ne descoperi pe noi înșine și de a fi recunoscători pentru ziua ce ne-a fost dată?
Gândește-te cum ar fi dacă în fiecare zi, timp de 5-10 minute ai face ceva ce face orice copil, fără să-l fi învățat nimeni asta:
– să privești cu uimire la ceva,
– să râzi fără motiv,
– să te ascunzi sub un copac sau sub o pătură și să îți imaginezi cum ar fi dacă…
– Ai putea zbura pe lună sau oriunde altundeva
– Ai locui în cel mai frumos loc de pe pământ
– Ai putea să faci orice îți trece prin minte?
Cum ar fi să-ți trăiești viața ca pe o poveste în care tu ești și autorul și personajul principal?
Cum ar fi să-ți construiești propria viață?
Cum ar fi să te desenezi pe tine în mijlocul unei foi de hârtie și să te înconjori după aceea cu toate lucrurile magice la care ai visat mereu dar pe care nu le-ai trăit niciodată fiindcă NU ți-ai dat voie?
Dar cum ar fi oare să te dai la o parte din calea ta și să-ți dai voie să strălucești?
Să-ți dai voie să fii pur și simplu, fără să-ți mai pese de ceea ce crede lumea, de ceea ce spun părinții, cunoscuții sau prietenii?
Am citit cândva într-o carte că universul este un banchet în care oamenii mor de foame fiindcă nu știu să ceară, nu sunt deschiși să primească și nu-și pun întrebări.
Ce întrebări?
Întrebări de genul:
– Dacă aș renunța timp de 30 de zile la tot ceea ce cred că NU pot, NU am sau NU sunt, ce aș face începând chiar de mâine?
– Care este acel lucru pe care pot să-l fac în mod intenționat și conștient astăzi pentru a deveni un om mai bună?
– Care este cel mai mic lucru pe care aș putea să-l fac ca să aduc mai multă frumusețe, bucurie și sens în viața mea?
– Ce magie ar putea să se întâmple în viața mea acum astfel încât mâine să trăiesc cea mai frumoasă zi din viața mea?
De ce să pui aceste întrebări?
Pentru că universul răspunde cu aceeași energie pe care noi o trimitem în afară.
Dacă ceea ce dăruiești este teamă sau neîncredere în forțele proprii vei primi prin legea atracției mai multe motive de teamă și de neîncredere în tine.
Dar dacă ceea ce dăruiești este bucurie, entuziasm, speranță și iubire de sine (prin curajul de a-ți spune ție și visurilor tale ”DA”), universul, prin legea atracției, îți va întoarce către tine bucuria, entuziasmul și iubirea pe care ai emanat-o.
Și poate că-n mintea ta îți spui acum:
”Mă voi gândi la asta mâine”, așa cum au făcut-o și atâția alții înaintea ta.
Dar asta nu e doar o amânare, ci e o fugă.
O fugă de tine.
Poate părea înfricoșător să îți permiți să fii vulnerabilă. Chiar și față de tine.
Să-ți recunoști că ceea ce trăiești acum, nu are nici o legătură cu ceea ce ai visat.
Dar mai înfricoșător decât să fii vulnerabilă este să devii de piatră.
Să te strângi. Să te închizi în tine. Să strângi din dinți și să-ți spui:
”Mai rezist un pic și după aia…”
Să-ți spun eu cum este ”După aia…”
Atât de scurtă e viața.
Poți să pleci într-o clipă.
Și o dată cu tine, toate visurile tale, toate speranțele tale, toate acele proiecte amânate pentru ”atunci când o să…” ajung la scadență.
Și tot ce NU ai trăit, NU mai poate fi trăit.
Și toate locurile în care ai vrut să ajungi, dar nu ai ajuns, au dispărut.
Și atunci de ce să-ți amâni viața?
De ce să NU trăiești azi exact așa cum vrei?
Ne antrenăm să ne văităm sau ne antrenăm să găsim soluții.
Ne antrenăm să trăim cu bucurie, să trecem prin viață cu zâmbetul pe buze și cu inima la purtător sau…
Ne antrenăm în a ne complace să stăm în situații care NU ne convin, să facem lucruri care NU ne plac, să facem lucruri doar de ochii lumii și să fim ORICE, dar NU ceea ce suntem de fapt.
Viața fiecăruia este o alegere.
Dar la final, suntem suma alegerilor noastre.
Eu una am decis cu mult timp în urmă să cobor în inima mea și să ascult de ce-mi zice ea.
Dacă cineva mă invită într-un loc și în corpul meu nu se simte bucurie la gândul de a merge acolo, aleg să nu merg.
Dacă cineva îmi propune un proiect și în inima mea simt neliniște în loc de bucurie, refuz.
Am învățat că viața e prea scurtă pentru ca să ți-o petreci lângă oamenii cărora nu li se aprind luminițele în ochi când te văd.
Am învățat că pacea sufletului meu este mai presus de orice conveniență socială.
Am învățat că lucrurile pentru care mă îngrijoram cândva, nu s-au întâmplat niciodată.
Am învățat că viața are inteligența ei pe care eu poate nu o înțeleg într-un anume moment, dar tot ceea mi se întâmplă, se dovedește într-un final a fi fost spre binele meu.
Am înțeles (înainte de a fi prea târziu) că am venit aici ca să-mi trăiesc viața mea și destinul meu și că nu am de dat nimănui socoteală pentru asta în afară de Dumnezeu.
Dar mai presus de toate, am învățat că am venit aici ca să-mi bucur sufletul și acesta este motivul pentru care îi învăț și pe alți oameni cum să se coboare din minte în inimă și cum să-și trăiască viața cu seninătate și bucurie.
Și pentru toate astea, îi sunt recunoscătoare vieții, fiindcă prin toate provocările pe care mi le-a dat, m-a împins să-mi învăț această lecție.
”Dă-te jos din capul tău!”….
Dacă s-a născut în tine dorința de a da la o parte măștile, credințele și convingerile care te țin blocată în situații în care nu te mai regăsești…
Dacă vrei ca anul acesta să NU mai fie încă un an în care amâni să faci ceva pentru sufletul tău…
Fă un pas!
Cel mai mic pas.
Schimbă ceva!
Decide ceva!
Alege altceva!
Imaginează-ți că tot ce a fost poate fi șters cu buretele și că de mâine, poți avea un nou început.
Poți să scrii o nouă poveste.
Iar povestea asta se numește…
”VIAȚA mea de acum ÎNAINTE”
Scrie-ți povestea, nu mai amâna!