Optimismul este un instrument valoros în viața de zi cu zi. El îți dă forța să duci la bun sfârșit ceea ce și-ai propus. Îți furnizează energie și entuziasm pentru a găsi soluții acolo unde la prima vedere sunt doar provocări. Optimismul nu presupune să-ți ignori emoțiile negative sau să elimini forțat tristețea, ci pur si simplu să le accepți și să mergi mai departe, cu încredere în ce-ți rezervă viitorul. 

În tot ceea ce faci îți va fi de folos o atitudine pozitivă. O soluție pentru asta este să te raportezi la întâmplările și evenimentele din jur cu gândul că ceea ce și se întâmplă este exact ce ai nevoie la momentul respectiv, pentru a te dezvolta. 

Poți avea parte și de câte o lecție dură, însă în același timp ea este și un bun antrenament pentru a te întări mental. În plus, dacă tu ai o atitudine pozitivă și entuziastă, îi vei ajuta și pe cei din echipă, prin energia ta. 

Atunci când pare că unele evoluții ne scapă de sub control și lucrurile se schimbă atât de repede, este cu atât mai important să-ți menții o stare bună de spirit. 

Iată câteva tehnici prin care să-ți crești și să-ți păstrezi nivelul de energie și optimism în lunile care urmează:

Fă un gest pozitiv. Când ne simțim abătute, o strategie care dă mereu rezultate și ne readuce zâmbetul pe chip este pur și simplu să facem un bine. Simplu și la îndemână, nu-i așa? Spune o vorbă bună cuiva. Scrie un mesaj de mulțumire unei persoane care te-a ajutat. Fă un compliment sincer. Exprimă-ți recunoștință față de un prieten. Toată lumea va avea de câștigat – atât tu, cât și persoana care va beneficia de gestul tău. Intră în acțiune legea cauzei și efectului….dăruind vei dobândi…..

Concentrează-te pe ceea ce poți controla sau influența. Este un principiu foarte util, dezvoltat de Stephen Covey. Nu putem să controlăm direcția în care merge economia globală, dar putem să avem o atitudine pro-activă și să ne concentrăm pe aspectele care țin de noi. 

Deschide-ți un cont de economii, investește în dezvoltarea personală, lucrează la construirea unei echipe unite și eficiente.
 
Întreabă-te “Ce pot face în acest moment, cu resursele pe care le am la dispoziție?” Îți vei antrena astfel o mentalitate orientată spre soluții în loc de griji, căutând și construind permanent pe direcții pozitive, pentru a trece peste provocările întâlnite.

Conectează-te cu cei din jur. Curiozitatea sinceră provine dintr-o atitudine pozitivă și este un catalizator de networking. Este un mod excelent de a porni conexiuni noi, pentru a-ți dezvolta afacerea. Oamenilor le place să vorbească despre ei, despre reușitele lor, așa că nu te teme să pui astfel de întrebări când ai ocazia. 

Nu uita că de la fiecare om avem ceva de învățat…….  
Sărbătorește progresul, oricât de mic. Perfecționismul te poate bloca. În loc să privești doar departe în viitor, cu teama că n-ai cum să ajungi acolo, mai bine plănuiește următorul pas pe care îl vei face. 
După ce ai făcut ce ți-ai propus, conștientizează că ai avansat cu încă un pas și oferă-ți timp să te bucuri. 

Fă mișcare. Un stil de viață activ merge mână în mână cu optimismul. După o plimbare în ritm alert, exerciții fizice, alergare sau stretching, vei avea din nou vigoare, iar starea de spirit ți se va îmbunătăți simțitor. 

Mișcarea determina producerea de serotonina, „hormonul fericirii”, așa că include activitatea fizică în programul tău zilnic, pentru măcar 30 de minute. Îi vei simți din plin efectele.

Inspiră-te de la cei mai buni. E reconfortant ca atunci când simți descurajare, să poți apela la oameni de încredere, care sunt acolo și te susțin. 

O vorbă bună, o glumă, un indemn, o mobilizare la acțiune, la timpul potrivit, fac minuni. Dacă te înconjori de persoane energice, ambițioase și încrezătoare, vei tinde să fii ca ele. Se spune ca suntem media celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp. Tu pe cine ai în cercul tău de apropiați? Îți oferă susținerea lor sinceră sau mai degrabă te descurajează?

Pune pauză. Suntem oameni, nu roboți, așa că din când în când avem nevoie de câte o pauză, o resetare. Poți să-ți iei câteva ore sau o zi liberă în care doar să te relaxezi, să faci plimbări în natura sau să stai departe de tehnologie, de exemplu. Te vei întoarce cu idei creative și mai mult spor în muncă. 

Învață ceva nou și apoi pune în practică. Fie că este vorba despre networking, instrumente digitale, vorbit în public, abilități de negociere sau elaborat email-uri persuasive, un astfel de lucru nou pe care îl înveți îți va fi de folos în dezvoltarea afacerii. 
Vei dobândi mai multă încredere în tine, îți vei crește nivelul de entuziasm și vei face lucrurile mai bine și mai cu spor. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.