Lipsa motivației – adevăr sau provocare????

[text_block style=”style_1.png” align=”left”]Este un subiect atât de amplu……

Încep prin a-ți spune că motivația este un mit…… ne uităm la filmulețe motivaționale sau citim diverse cărți pe această temă, dar continuăm să facem mereu aceleași lucruri, nereușind să schimbăm nimic.

Cred că și ție ți s-a întâmplat să ai visuri sau idei mărețe dar crezi că ceea ce-ți lipsește este motivația. Te-ai obișnuit să aștepți momentul potrivit, circumstanțele potrivite, pentru a porni la drum și a trece la acțiune.

Provocarea este că unii oameni așteaptă o viață întreagă acea zi în care se vor simți suficient de pregătiți sau motivați pentru a îndrăzni să trăiască viața pe care și-o doresc.

Îmi pare rău să te dezamăgesc dar cerurile nu se vor deschide, și nici o lumină nu va coborî asupra ta să te umple de motivație.

Lucrurile, și în general viața, nu funcționează așa.

Mintea omului este în așa fel concepută încât să te oprească să faci acele lucruri de care ți-e frică, sunt dificile sau inconfortabile. Creierul nostru este proiectat astfel încât să te protejeze prin orice mijloace și să te țină captiv în zona de confort.

Zona de confort este locul în care știi ce ai de făcut, te simți în siguranță pentru că intuiești ce va fi…o zi ca oricare alta…fără adrenalină pentru că se va întâmpla… ce a fost și ieri…

De aceea…… poate îți dorești un corp mai armonios dar găsești tot felul de scuze să nu mergi la sală….poate mâine….

De aceea ….visezi la un business al tău, dar rămâi în continuare la jobul pe care-l urăști, așteptând acea zi în care vei îndrăzni să riști să fii pe cont propriu…..rămâne doar un vis……din păcate….

De aceea …..ai vrea să ieși din relația toxică în care te afli, dar preferi să rămâi acolo de frică singurătății.

Iar exemplele pot continua la nesfârșit….

Este nevoie să înțelegi că pentru a-ți schimba viața, pentru a începe un business nou, pentru a fi un partener sau un părinte mai bun, pentru a face toate acele lucruri pe care știi că ți le dorești, este firesc să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut… care pot fi riscante, dificile sau inconfortabile pentru tine….dar care sunt singurele ce pot schimba ceea ce trăiești pe pilot automat în fiecare zi.

De aici se naște blocajul, pentru că niciodată nu te vei simți suficient de motivată pentru a face lucruri care te provoacă.

Te simți motivată să faci doar acele lucruri care țin de rutina cotidiană și de zona ta de confort.

De ce se întâmplă asta ?

Totul începe cu obiceiul de a ezita. Ai o idee care ți se pare incredibilă și în loc să o pui în practică, începi să eziți iar mintea îți este inundată de îndoieli. Și acel moment de ezitare, trimite un semnal către creier care va percepe asta ca pe un potențial pericol.

Nu eziți atunci când îți bei cafeaua dimineața, nu eziți atunci te îmbraci cu rochia preferată nu-i așa? Deci, acum, de ce faci asta?

Simțind acest impuls, acest micromoment, mintea va începe imediat să te convingă să renunți la orice inițiativa care a fost însoțită de momentul de ezitare și îndoială. Cu cât stai mai mult pe gânduri, cu atât scad șansele de a te apuca să pui în practică ceva.

Creierul are milioane de moduri de a te proteja.

Ceea ce te va ajuta în depășirea acestor blocaje este:

1.Conștientizarea faptului că motivația indusă nu există.

Adică ori te simți motivată, ori degeaba aștepți ca ea să-ți pice din cer. Niciodată nu te vei simți suficient de pregătită pentru a ieși din zona de confort – NICIODATĂ. Cu cât înțelegi mai repede acest lucru, cu atât mai repede vei conștientiza că nu este nevoie să mai aștepți ziua în care vei avea chef.

2.Este doar decizia ta de a recăpăta controlul asupra vieții tale.

Deciziile pe care le iei cu privire la viața ta îți aparțin în totalitate și nu depind de nici un factor extern.
Poți alege să acționezi și nu să reacționezi cu privire la emoțiile și gândurile tale.

Dacă îți schimbi deciziile, vei reuși să schimbi totul, ignorând acea voce interioară care te îndeamnă să amâni, care-ți spune: nu pot, nu acum, nu sunt suficient de bună, mi-e frică etc…

Toate aceste gânduri sunt o forma de protecție, toate însumează o rană adâncă, universală, care ne-a ajutat la un moment dat să supraviețuim în această lume.

3. Fii rațional când nu mai ai motivație.

Omul este ființă rațională, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Fii rațională. Nu da importanță felului cum te simți în moment. Doar fii rațională când nu mai ai motivație. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl faci când nu mai ai motivație. Prin a fi rațională elimini din calcul pentru o secundă felul cum te simți în prezent – și asta e tot ce ai nevoie în prima fază ca să poți preveni distrugerile subconștientului atunci când sunt lăsate emoțiile să guverneze gândirea în luarea deciziilor.

Este necesar ca unele lucruri să le treci cu vederea uneori, să le lași să cadă pe lângă tine. Nu poți lua în seamă chiar tot ce simți sau se petrece. Fii rațională când nu mai ai motivație. Fii rațională. Se va dovedi foarte important pe termen lung.

Deci, mută-ți atenția de pe simțire pe gândire când nu mai ai motivație. Sentimentele puse în fața rațiunii nu conduc persoana deloc bine. Așa că pune deliberat rațiunea în fața sentimentelor pentru a recăpăta energie mentală și claritate în gândire.

4. Îngrijește-te de tine și educă-te cât mai mult dacă nu mai ai motivație.

Un om nu poate da tot ce este capabil și nu poate obține rezultatele cele mai bune dacă nu se îngrijește atent de sănătatea sa.

Relațiile și cariera depind de felul cum arăți sau te simți. Propune-ți chiar acum și tratează cea mai mare nemulțumire care o ai față de sănătatea ta. Fie că este vorba de o boală mai veche sau recent apăruta, fie că vrei să slăbești câteva kg și să ai un corp mai frumos, fie că este vorba de căderea părului, de oboseală, de întristare, fă din sănătatea ta o PRIORITATE.

Vezi ce se aplică la tine – care este provocarea la nivel de sănătate care te deranjează cel mai mult – și acționează. Este esențial când nu mai ai motivație să începi cu tine. Nu ai cum să îi ajuți pe ceilalți cu adevărat până nu te ajuți pe tine, până nu te construiești pe tine să fii capabilă de a-i ajuta și pe ceilalți. Dacă ai standarde joase pentru tine, cauzezi durere și în ceilalți. Așa că, îngrijește-te de tine, dă-ți tot interesul, fă maximul pentru tine.

5. Urmează un mentor când nu mai ai motivație.

Vrei sa reușești pe cont propriu?! Uneori poate fi imposibil. Așa că….

Este bine când nu mai ai motivație să apelezi la cineva care să te ajute având în interes reușita ta maximă. Sprijinul emoțional e foarte important în succes, în sănătate, în relații, în tot. Fără sprijin emoțional cazi în aceasta spirală a demotivării în care lași să alunece viața ta la voia întâmplării. În plus, nereușitele în viața, fie ele de natura sentimentală sau profesională, sunt dovadă că nu știi ceva. Dacă ai eșecuri în viața, e clar că nu știi unele lucruri.

Lipsa motivației ne blochează. Suntem atât de pierduți în abis încât nu găsim frânghia spre ieșire. În acest caz trebuie cerut neapărat ajutor.

Totul ține de sprijin când te simți fără motivație. Impulsul care ți-l oferi singur când ești fără motivație este atât de mic încât nu te va pune în mișcare pentru prea multă vreme. De aceea soluția cea mai bună când nu ai motivație este să angajezi o persoană extrem de pricepută care să te sprijine constant și să te învețe cum să-ți îndeplinești obiectivele.

Când te simți blocată în viață, când lucrurile nu merg așa cum îți dorești, e necesar să vii cu ceva nou, ca să-ți faci călătoria mai ușoară. Oamenii lipsiți de motivație așa procedează.

6.  Bucură-te de viață.

Acest punct ar fi putut fi și primul care răspunde la întrebarea ce să faci când nu mai ai motivație, dar poate la fel de bine fi ultimul.

Încearcă să te bucuri de viața într-un mod cât mai sănătos când nu mai ai motivație. O sursă puternică de motivație o reprezintă natura. Petrece câteva ore numai cu tine în natură. Meditează la frumusețile pământului. Meditează de unde ai venit și încotro te îndrepți când simți că nu mai ai motivație. Citește o carte sfântă, un curs duhovnicesc, fiindcă sufletul are neapărată nevoie de hrană duhovnicească. Scris este în Biblie: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”  Într-o propoziție: reîncarcă-ți bateriile cu energie curată.

Poți privi cu dragoste un copil pe care îl întâlnești în drumul tău. Poți vedea bunătatea pentru care merită să continui. Compasiunea face acest lucru – compasiunea te convinge când nu mai ai motivație că merită să continui și să înveți ce ai de făcut ca să obții ceea ce-ți dorești. În toate câte sunt în jurul tău, compasiunea îți va descoperi acel sentiment de dragoste și îți va da putere să continui când te simți fără chef de viață..

CONCLUZIE :

Nu lăsa frica să-ți influențeze deciziile.

Privește riscul eșecului ca pe o oportunitate de a face lucrurile mai bine.

Motivația nu vine de nicăieri ci se naște în tine în momentul în care treci pragul zonei de confort și îți demonstrezi ție că se poate.

Nu aștepta ci îndrăznește să faci primul pas înspre îndeplinirea visurilor tale pentru că „ dacă nu riști, nu câștigi”.

Spune …DA… experiențelor noi, provocatoare, pentru că asta-i calea spre transformare, împlinire și evoluție. 

Mereu alături de tine….

Mariana

 

 

[/text_block]