Minciunile pe care ni le spunem ca să rămânem în zona noastra de confort….
Frica este singurul lucru care ne leagă de zona de confort-acolo unde ne simțim în siguranță, dar unde nu putem evolua.
Din punct de vedere al psihologilor, doi factori sunt importanti în lupta dusă pentru a ieși din zona de confort: personalitatea și circumstanțele.
O ceartă, o despărțire sau o concediere sunt circumstanțe care te scot involuntar din zona de confort.
Situația poate fi gestionată mai bine sau mai rău, în funcție de modul în care învațăm să răspundem la aceste încercări ale vieții.
Unii oameni răspund provocarilor și încep să își seteze noi obiective spre care să tindă, în timp ce alții nu concep să renunțe la certitudini și la plasa de siguranță pe care se bazează.
În principiu, acest fel de a fi vine din TEAMA de EȘEC.
De aici și varietatea minciunilor pe care alegem să ni le spunem ca să rămânem în zona noastra de confort și am să le dezvolt puțin pentru conștientizarea adevărului din spatele minciunii….
1. „Nu merit. Nu am experiență. Nu am destulă pregătire. Nu sunt destul de cunoscută.”
Ce indica? Sindromul impostorului.
Cum se corectează? În primul rând, prin a nu ne mai compara cu oameni carora ne considerăm inferioare, ci cu nou-veniții. Asta ajută la conștientizarea nivelului real la care ne aflăm și cât am evoluat pe parcurs. Mai mult, cunoștintele noastre sunt suficiente pentru a ajuta alți oameni – un factor extrem de important în evoluția proprie.
2. „Trebuie să fie perfect.”
Ce indică? Perfecționism.
Cum se corecteaza? A face greșeli reprezintă o parte importantă a ieșirii din zona de confort. Venim dintr-un sistem educațional în care greșelile sunt văzute ca un eșec, și nu ca o oportunitate de învățare, așa că foarte puțini oameni îndrăznesc să o dea-n bară. Psihologii recomandă să asociem greșeala cu învățarea și evoluția, nu cu eșecul.
3. „Am realizat deja foarte mult.”
Ce indica? Resemnare.
Cum se corectează? Tindem să fim reactive, în loc să fim proactive, ceea ce ne impiedică să evoluăm. Este important să țintim din ce în ce mai sus și să stabilim noi țeluri pentru care să luptăm. A ne mulțumi cu ceea ce am realizat deja nu face decât să intensifice problemele care apar pentru că alegem să rămânem în zona de confort.
4. „Nu vreau să mă expun.”
Ce indică? Frica de succes.
Cum se corectează? Exista nenumarate exemple de antreprenori care au idei grozave, pe care visează să le realizeze, dar planurile li se împotmolesc când vine vorba de a pune în practică. Visul este confortabil, acțiunea nu. Alegerea de a risca și a te expune nu este ușoară, dar este atât de necesară pentru a ieși din zona de confort.
5. „Sunt foarte ocupată.”
Ce indică? Amânare.
Cum se corectează? A lăsa pe mâine ce poți face azi este o alta capcană obișnuită care apare deseori în sfera profesională și cea personală. Avem tendința de a amâna luarea deciziilor, suntem delăsătoare când vine vorba de făcut lucruri noi. Ne ocupăm de chestiuni inutile pentru a nu ne confrunta cu ceea ce este folositor și important și, prin urmare, am fost ocupate, dar nu productive. A ieși din zona de confort presupune să ne înfruntăm prioritațile și să acordăm atenția necesară lucrurilor care contează.
Ceea ce evităm să ne spunem, deși știm că este adevărat, este că cine nu riscă nu pierde nimic. Dar nici nu câstigă.
Tu cum simți aceste lucruri?
Te aștept cu mare drag alături de mine,
Mariana