Practicarea recunoștinței este cu adevărat o forță.

Fă un obicei din a practica recunoștința și nu doar pentru lucrurile pe care le ai deja în viața ta, ci și pentru lucrurile pe care ți le dorești să se manifeste pe viitor. Simte că deja le ai.

Cu siguranță că ai auzit, din ce în ce mai des, de practica meditației/ rugăciunii.

De ce este recomandată și ce schimbări aduce în viața ta în momentul în care decizi să o practici? 

Iată câteva dintre beneficiile meditației, pe care eu însumi le-am simțit în viața mea. Cred ca și rugăciunea este la fel de benefică….cu ce rezonezi tu…..

✔Iei decizii mai bune

Atunci când meditezi, te detașezi de anumite situații din viața ta și devii observator. De foarte multe ori în viață, suntem atât de aproape de noi înșine, încât nu reușim să ne lărgim perspectivele și să găsim soluțiile cele mai bune. 

✔Control mai ridicat asupra emoțiilor 

De foarte multe ori se întâmplă ca emoțiile să preia controlul asupra stării noastre. Nu mai știm cum să reacționăm și intrăm în panică. Dacă atitudinea ta este, însă, una echilibrată ești un observator al emoțiilor tale și TU ești cel care le controlează.

✔Te concentrezi, te autodisciplinezi și devii mai calmă și răbdătoare 

Sunt foarte mulți oameni care, pur și simplu, nu reușesc să își mențină concentrarea, nu reușesc să se relaxeze. Sunt acaparați de fel și fel de gânduri despre muncă, despre ceea ce aveau de făcut în ziua respectivă și multe altele.

Atunci când meditezi îți educi mintea să se relaxeze și să creeze o barieră în fața gândurilor inutile. 

✔Reduce stresul și te ajută să dormi mai bine

Știi foarte bine că somnul este un element important și că dacă nu te odihnești destul, riști să atragi multe provocări. Ești mai iritată, mai obosită, nu te poți concentra și tot ceea ce trebuie să faci ți se pare un chin.

Atunci când ești liniștită și alungi stresul din viața ta, somnul devine mai sănătos și mai profund.

✔Îmbunătățește sănătatea 

Cele mai multe boli au surse emoționale: teama, grijile, stresul, frica de a fi criticați, judecați, neacceptați. Când meditezi te eliberezi de toate aceste sentimente și te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat: faptul că ești o ființă minunată, că meriți să fii fericită și că fiecare respirație este un dar minunat. 

✔Ești mai echilibrată în acțiune, decizii și perspective

Cine a spus că trebuie să fii non-stop fericită? Și tristețea este o emoție la fel ca fericirea. Cu cât încerci să o îngropi, cu atât ea va crește și va exploda într-o zi. De aceea, este important să acorzi atenție oricărui semn de nefericire din viața ta.
Meditația de poate ajuta, tocmai pentru că te conectezi la tine însuți. 

La final, orice rugăciune/meditație este musai să însemne recunoștință.

Recunostința este una dintre virtuțile cu vibrație înaltă. 

Este o mare realizează a unui om pe acest Pământ când ajunge să trăiască cu recunoștință pentru ceea ce este în viața sa. 

Vorbim despre o stare de mulțumire și de profundă apreciat a propriei vieți.

Când trăiesc în recunoștință, de fapt spun „ Da ” vieții. 

Vreau să-ți arăt cât de simplu este să fim recunoscătoare….

Poți practica recunoștința din mers, pentru că nu îți consumă timp suplimentar.

Începe cu practicarea recunoștinței imediat ce ai deschis ochii, dimineața:

Mulțumesc cu recunoștință că m-am trezit.

După ce deschizi ochii afirmă:

Mulțumesc cu recunoștință că pot vedea.

Mulțumesc cu recunoștință că pot auzi.

Mulțumesc cu recunoștință că pot simți.

Mulțumesc cu recunoștință că pot gândi.

Respiră profund și spune:

Mulțumesc cu recunoștință pentru aerul pe care îl respir, mulțumesc cu recunoștință pentru că pot respira.

În timp ce te ridici afirmă:

Mulțumesc cu recunoștință pentru corpul meu, mulțumesc cu recunoștință pentru funcționarea tuturor organelor interne, mușchilor, oaselor, țesuturilor, celulelor.

Îndreaptă-ți privirea către geam și afirmă:

Mulțumesc cu recunoștință pentru soare, mulțumesc cu recunoștință pentru ciripitul păsărelelor, mulțumesc cu recunoștință pentru vânt, ploaie, ninsoare (ceea ce vezi tu când te uiți pe geam).

Pe drumul către baie afirmă:

Mulțumesc cu recunoștință pentru că pot merge, mulțumesc cu recunoștință că pot acționa.

Astfel folosești deja un timp, care oricum trecea și mintea ta „zburda pe câmpii”, pentru a te centra și sincroniza cu energia recunoștinței și a mulțumirii.

 Dacă atunci când sună ceasul să te trezești, gândurile tale sunt de genul „iar trebuie să mă trezesc”, „iar mă așteaptă o zi de munca”…energia pe care o hrănești este cea a nemulțumirii.

 Vestea bună este că tu ești persoana care controlează cu ce energie îți începi ziua si această energie își pune amprenta pe experiențele pe care le vei atrage în timpul zilei.

În timp ce te pregătești de culcare, practică recunoștința tot „din mers” așa cum ai făcut și dimineață:

Mulțumesc cu recunoștință pentru că mă pot spăla, mulțumesc cu recunoștință pentru apa care îmi curăță impuritățile corpului fizic.

Mulțumesc cu recunoștință pentru patul în care dorm, mulțumesc cu recunoștință pentru pernă, pentru lenjerie.

Mulțumesc cu recunoștință pentru somnul liniștit care îmi regenerează celulele.

Mulțumesc cu recunoștință pentru…….

Lasă-ți creativitatea să te inspire și adormi în această minunată energie de vibrație înaltă.

Dacă deja practici recunoștința sub forma aceasta, îți propun să amplifici mai mult energia recunoștinței și mulțumirii.

Fă-ți o agendă în care să scrii zilnic în fiecare dimineață și seară minim 5 motive pentru care mulțumești.

Important este să scrii pentru fiecare motiv „mulțumesc cu recunoștință”, nu să faci ghilimele sau liniuțe.

Dă-ți voie să deschizi „robinetul recunoștinței și mulțumirii” și chiar dacă la început jetul va fi subțirel, pe măsură ce practici se va revărsa în râuri, râuri în viața ta.

Spor la practicat.

Cu mult drag și mereu alături de tine,

Mariana

Leave a Reply

Your email address will not be published.