
Este evident că situaţia se înrăutăţeşte şi panica este din ce în ce mai mare în zilele acestea.
Este normal să fim îngrijoraţi şi speriaţi, însă în acelaşi timp este în responsabilitatea noastră, să ne păstrăm claritatea minţii ca să putem ACŢIONA.
Cu cât avem o capacitate mai mare de reziliență sau chiar flexibilitate a gândirii, cu atât ne putem regla mai ușor emoțiile și ne putem apoi focaliza spre soluții, chiar dacă, în această perioadă de izolare, soluții înseamnă să decidem să ne organizăm munca de acasă, să planificăm proviziile, să ne uităm la știri doar o dată pe zi, să facem sport zilnic, să vorbim în fiecare zi cu un prieten, sa ne bucurăm de familie….
Orice acţiune care este menită să ne ocupe mintea este binevenită însă eu cred că cel mai eficient mod de a ţine atenţia focusată este să învăţăm lucruri NOI.
Legea incubaţiei ne spune că orice sămânţă are nevoie de timp pentru a creşte, are nevoie de o perioadă de gestaţie şi incubaţie.
Poţi semăna multe seminţe în aceste zile, care după ce va trece această perioadă neaşteptată, greu controlabilă….vor înmuguri ……
Nu plantezi …nu vei avea ce semăna.
În loc să stai îngrijorată….acţionează, scoate ceva bun din povestea asta urâtă, fiindcă în orice este urât, dureros este şi ceva bun, frumos!
Gândeşte …..nu te izola comportamental, emoţional….acestă provocare poate fi în mintea ta o oportunitate care în alte condiţii nu aveai timp să o vizualizezi…..
Mai pot veni asemenea evenimente urâte…
Ai de ales….să te ghemuieşti blocată sau să aduci în viaţa ta o variantă nouă, diferită, de rezervă.
Mi-a plăcut ce spunea o doamnă de succes….nu ţine toate ouăle într-un coş….gândeşte o alternativă în viaţa ta…eu personal la un moment dat am avut 3 joburi şi eram relaxată pentru că aveam liniştea de a nu fi disperată dacă un job nu mai funcţiona.
Eşti în lista mea de prieteni şi ştii că dezvolt o afacere de network marketing şi cred că genul acesta de afaceri vor creşte în următorii ani aşa că dacă şi tu faci acelaşi gen de activitate sau te gândeşti că nu ar fi rău să începi am pentru tine o propunere…
Alătură-te unui studiu gratuit, într-un grup, cum să-ţi dezvolţi o afacere on-line şi astfel vei ajunge în orice ţară doreşti….eu am studiat acest material şi a făcut o mare diferenţă în afacerea mea.
Nu te costă nimic….doar timp…şi acum îl ai aşa că nu ocoli acestă implicare…..plantează seminţe….
Pe lângă multă informație de calitate pe temele Leadership, Mindset, Marketing prin Atracție, Închiderea Vânzării și Combaterea Obiecțiilor – Traininguri care sunt deja urcate în grup, în data de 30 Martie va începe provocarea de 10 zile.
În fiecare dimineață vei primi un training adițional de urmărit și o acțiune de făcut, care să te ajute să începi să atragi în mod profesionist prospecți interesați de produsele și/sau afacerea ta.
Veștile bune sunt că, dacă vei acționa în fiecare zi și vei completa și Formularul De Activitate Zilnică, la finalul celor 10 zile vei putea câștiga un premiu în valoare de 400 ron și dacă vei continua să faci consistent și perseverent ceea ce ai învățat de-a lungul acestor zile, foarte repede vei produce momentum în afacerea ta.
Accesează linkul de mai jos şi atfel vei fi acceptat în grup
https://mg681.isrefer.com/go/10Zile/TFL160713/
….şi succes la studiu…şi de ce nu la o viitoare colaborare.
Vom putea împreună-dacă doreşti- să creştem o afacere de network marketing având acelaşi sistem de lucru, adică vom folosi acelaşi limbaj, aceeaşi metodă şi materiale pe care le putem multiplica în echipele noastre.
Aştept cu mare plăcere să-mi laşi un mesaj dacă vom fi împreună în acest grup de studiu .
Mariana
[/text_block]